Ana e a unşpea.

Ce-mi pasa frate? Nu mai vorbesc cu tipul asta de ceva vreme. Lui nu i-ar pasa daca mie mi s-ar intampla ceva de genul asta.

De ce imi pasa? Nu imi place mie de el, degeaba va ganditi la varianta asta. Poate pentru ca ma vad pe mine acum 6 luni? Altfel nu-mi explic. Il inteleg al dracului de bine. Oricum, o sa povestesc in continuare despre perioada mea de “glorie”. Numai ca sunt putin prea sentimentala zilele astea si nu risc sa ma afund in subiectul asta.

Va urma candva Depresia(4). Si 5. Nu stiu daca va pasa, eu doar va anunt.

Nu stiu cum sa zic. Bine, o iau pe ocolite.

Afara e frumos, nu m-am certat cu nimeni, abia astept sa termin de vazut anatomia lui grey, a sunat tipul, si-a cerut scuze, imi place la patinoar, am geaca misto noua, m-am obisnuit cu cele doua inele de pe degetele mele, imi sta parul bine azi, mi-a stat si ieri!, am chef de role si n-am mate azi.

Exact, ar trebui sa fiu fericita. Dar nu prea sunt. Si de data asta nu e vreun tip care sa imi tarasca buna-dispozitia la limita inferioara. Nu. E o poveste, cat se poate de reala, pe care o traiesc acum doua persoane. E vorba…

De una dintre cele mai bune prietene ale mele. Si inca un tip. Pentru tipul asta, prietena mea este perfectiunea intruchipata, de atat de mult timp, incat nu prea pot sa stabilesc momentul exact din care a pornit toata pasiunea asta. Pentru tipa el este mereu un fel de prieten. Oricat de mult n-ar vorbi cu el, ii pasa de el. Ii pasa, imi povesteste fiecare detaliu al discutiei pe care o purtau (rar, da) si, una peste alta, era mereu acolo in discutiile noatre. Asa, un loc aparte.

O vreme am vorbit mult cu individul asta, sa zicem ca mi-am imaginat chiar si cateva sentimente, care au disparut la fel cum au aparut. Acum suntem in stadiul de “cunoscuti simpatici” cred, sau ceva de genul asta. Nu stiu ce considera el acum, dar mie imi pasa. Intr-un fel sau altul, chiar m-a atins povestea. Prin sinceritatea sentimentelor, prin modul lui de a se apropia de fata. Prin atitudinea prietenei mele, care, de atatea ori, a crezut ca vor fi doar prieteni, ca asta e singurul lucru pe care il vrea baiatul.

Nu era. Ca de atatea alte ori, am ascultat-o pe tipa si i-am auzit argumentele. Oricum argumente… asta era ultimul cuvant pe care mi l-as fi dorit sa il aud atunci. Cui ii mai pasa de ratiune daca sentimentele ti-o iau inainte? Iti pasa doar daca esti perfect lucid, rational. Si nu vrem asta niciodata in dragoste.

Ea se simte nasol, el se simte nasol. Dar eu de ce ma simt nasol?

Exact. Septembrie 2007 a fost cea mai oribila luna din viata mea. Nu mi-a dat absolut nimeni diagnosticul asta, dar asta nu schimba cu nimic faptul ca am avut asa ceva. Nu m-a vazut nici un medic, nu am luat Xanax sau ce medicamente se prescriu in cazuri din astea. Pur si simplu am stat si am rabdat. Am inghitit in sec, am crezut ca “pana aici” , ca viata mea e un cacat, va fi un cacat si ca o sa imbatranesc alaturi de un om pe care il urasc, care nu m-a facut niciodata sa rad si cu care am facut niste copii urati si plictisitori. Exact, fiindca il pierdusem pe el. Acel “el” care se vrea a fi marea iubire din liceu, prima iubire din viata, pe care nu o uiti niciodata si care te urmareste si iti distruge minim urmatoarele 2 relatii. Am de gand sa detaliez, sa scriu cateva posturi despre asta, sa va povestesc si voua, pentru ca, da!, pana acum nu am vorbit despre asta ca ma simteam oarecum vinovata. Vinovata de ce? Pentru ca imi speriam prietenii, pentru ca ii inebuneam cu starea mea, pentru ca daca le spuneam ce s-a intamplat realizam si eu ca totul este adevarat si nu o nascocire a mintii mele. Acum scriu destul de degajat, stati calmi. Ah, da, si nu caut compasiune printre voi. Urasc sentimentul asta.

LUNA MAI

Si totul a inceput in mai…  In mai era ziua mea, si, ce coincidenta, el era cu fix 4 zile mai mare decat mine. We were the perfect fuck-buddies till then (aici ma refer la saruturi care nu vroiau sa insemne nimic. every fucking time we met, evident).  Nu, vorbesc serios. Candva inebunit de parfumul meu Adidas albastru, azi mai matur si mai nesimtit ca niciodata. Ma rog, tipul nu insemna nimic pentru mine atunci, era mereu acolo, mereu dispus sa ne vedem, mereu cu replicile la el, ma rog, MEREU MEREU MEREU.
Ca sa sarbatorim, am hotarat sa mergem sa mancam, dar nu oriunde. La un restaurant misto din centru (plateam separat, e vorba de emancipare feminina aici), unde am avut cea mai tare seara din viata mea. Nu, nu am scris asta ca sa para totul mult mai tare si american decat este. Stiti voi, muzica, discutiile, rasul, everything just made me fall for him. For the very first time in my entire life. Ii spuneam cat de bou e. Radea. Radea! Si-mi zambea strengar.

Stam la 2 blocuri unul de altul. Din centru pana acasa a fost un vis. Nu, a fost un vis. Credeam ca mai bine de atat nu se poate. Imi ziceam “pe naiba! imi place”! Imi placea ca era inalt, slab, ca purta ochelari, ca era destept, ca ma facea sa rad, ca se juca cu inelul de pe aratator si ca era atat de intuneric pe stradute si ca mana lui era atat de calda. Imi placea ca ma aducea pana acasa. Nu intra in calcul ideea ca stateam la 2 blocuri, cacat, nu-mi pasa.

Acum vreau sa va povestesc ceva despre angajamente. Cand cineva iti spune suav, in fata blocului, intre 2 reprize de sarut “vreau sa incercam de data asta ceva serios. vreau sa sa am o relatie cu tine”, iar tipa incepe sa radieze si continua sa te sarute, nu o ignori saptamana viitoare. Nu te rezumi la discutii pe mess, nu te rezumi la o SINGURA ALTA INTALNIRE, a doua zi, NU NU NU. Angajamentele sunt complicate. Exact, complicate! Mai ales daca ai un examen care bate la usa si de care ti-e frica ca dracu! Dar daca nu ai de gand sa incerci, nu promiti. Nu-ti tii prietena sa se simta aiurea pe langa tine, nu o lasi asa sa isi faca atatea griji, nu, nu, nu. SI aici nu vorbim despre o tampita care e posesiva, vorbim de mine, care las a dracu’ de multa libertate oamenilor (apropo, tipul nou, stiti voi, ala, n-a sunat. si ghiciti ce? asta e. ma doare-n… bine, ma doare.).

Si imi ziceam ca dupa examen o sa fie bine.
N-a fost.

Ma tot bate gandul sa imi verific celalalt blog si sa-mi mut blogrollul aici. Pentru ca munca asta de a-ti gasi noi cunoscuti prin blogosfera e un proces care se intinde pe o buna bucata de timp si nu stiu daca mai vreau.

Adica sunt foarte nehotarata. Pe ala vechi oricum nu vreau sa mai scriu, e atat de… expus incat ma scarbeste. Dar imi pare rau sa il las sa putrezeasca acolo. Nu pot!

Dar aici aveam de gand sa scriu toate prostiile frustrante. Dar nu pot si incep iar sa ma adancesc in realitati cotidiene.

Chiar nu pot sa tin un blog suferind? Dar parea atat de fuuun. Cu interfata asta gri cu tot, fara posturi dragalase.

Trebuie neaparat sa ma hotarasc pana diseara ca ma seaca ideea asta. Intr-un mod sau altul.

[A sunat, apropo]

Am pachetul de ţigări fix în faţă. Am două posibilităţi. Să ignor evenimentul, eventual să îl pun bine ca să nu dea a mea dragă mamă de el sau să ies pe balcon şi ştiţi voi continuarea.

Kent 8?

Am visat că mi le cumpăr, v-am zis? Ăsta nu o fi vreun semn divin prin care cineva imi comunică “hai, cumpăra-ţi, e ok, nu o să mori de cancer la plămâni”?

Mi-am pierdut inelul. Nu, nu era de la vreun “el”. Nu, nu era valoros. Dădusem 70 000 de lei în clasa a 7a pe el. Îl purtam pe degetul mare şi eram tare mândră de el. Dupa… 4 ani, nu mai e. M-am trezit in cişmigiu fără el pe deget. Gone, in one second.

A trecut prin multe inelul ăla. Dacă ar fi putut sa vorbească, ar fi avut o poveste tare frumooooasă.  Ar fi povestit poate ce nu pot să vă spun eu vouă.

E doar puţin metal, aşa-i? Da-da. Dacă îi povestesc asta prietenului meu (ha! am spus cuvântul! ceva e în neregulă!) o să creadă că fac vreun apropo să-mi ia unul nou, că tot vine prostia de 14 februarie. Nu mă apuc să dezbat subiectul “urâm evenimentul ăsta prostesc” pentru că nu are sens. Credeţi-mă pe cuvânt, nu-mi place si punct.

Deci n-am cui să povestesc de inelul meu mişto. Nu mai era nici măcar atât de mişto. Era doar mereu acolo.

A, da, mama a fost impresionata de povestea inelului si mi-a luat alte 2. Tot am un gust amar…

Vreau alt blog.